Monday, April 2, 2012

arlechini

Iar ploua in orasul asta nenorocit. Credeam la inceput, cand m-am mutat aici ca imi va placea, dar, picurii reci ce inainte imi incantau simturile si ma imbatau cu o atingere nefireasc de blanda, acum imi picura direct in partea creierului care proceseaza iritabilitatea si nelinistea.
S-a luat lumina. Stau cocotat la geam cu un pahar de whiskey ieftin in mana. Il beau sec, intr-un pahar de sampanie, pentru ca este singurul recipient din sticla care a ramas intreg in casa asta goala si batrana.
Am fata rosie de atata nesomn. Timpul deja este o notiune abstracta pentru mine, si ceasul de pe perete imi apare ca un obiect amuzant. Ma mai uit din cand in cand la el, zambind-ui stramb, si intreband-ul: "heh, ce stii tu? tic-tac, tic-tac, TIC-TAC!", si apoi tac. Si iar imi mut privirea la golul rece de afara. Cate un fulger sporadic imi ilumineaza fata, in care sunt infipti doi ochi albastri si seci, conturati de niste gene prea lungi pentru masculinitatea mea, alungite pisiceste in colturi.
03:21
Sunt schizofrenic.
Prin coltul privirii mai alearga cateodata niste alrechini distrati, de parca ar fi copii in primele etape ale iubirii. Cateodata ii mai prind si dormind pe umerii mei. Cateodata ii las, alteori ii indepartez. Rareori vorbesc cu ei.
Pe tavan se unduiesc niste fasii de lumina, colorate in culori pe care nici universul nu le cunoaste. Niste culori atat de vii incat le pot gusta. Se numeste sinestezie, stadiul in care creierul amesteca simturile intre ele. Gustul devine vizibil, sunetul devine palpabil, si tot asa. Eu am, sinestezie, din nastere. A venit la pachet cu schizofrenia latenta, care s-a activat acum cativa ani, cand am luat pentru prima data LSD.
Beau whiskey, in special ieftin, pentru ca de fiecare data cand il gust, vad o aura de culori lichide ce se scurge din pereti, si se lovste de podea, scotand niste sunte precum plansul unui copil cantat de un inger. Culori de o intensitate ucigatoare. Nu cred ca un om normal este pregatit sa vada asa ceva.
La dracu. La dracu cu tot. Am nevoie de o plimbare.
Ma indrept spre cuierul care se tot unduieste in lumina palida a culorilor ce curg de peste tot. Zidurile respira, si arlechinii mici mai tasnesc din cate un colt al camerei, doar ca mai apoi sa dispara si sa apara din cu totul alta parte a camerei. La inceput imi placea. Acum ma calca pe nervi. Imi iau geaca, a carei atingere o simt in gura ca pe un gust amar-acrisor. Ies din casa, si incui usa, cu o meticulozitate agasanta, pentru ca sunetul de cheie rasucita in broasaca imi provoaca greata. Nu sunt foarte rare momentele in care ma nimeresc in acelasi timp cu un vecin care tocmai incuie usa, iar eu vomit instantaneu. Vecinii mei au renuntat de mult sa imi mai dea atentie. Pentru ca sunt schizofrenic. Nebun. Dus cu pluta. Le detest privirile sirete ce mi le arunca cu coltul ochiului, si urasc barfele pe care cateodata le pot simti prin ziduri. Mi-as dori sa imi faca toti o mare muie, pentru ca, se pare, de cate ori cineva imi face sex oral, il aud pe Chopin cantand.
Are si partile ei frumoase, schizofrenia asta. Slava cerului ca inca sunt constient ca o am, si ma comport ca atare. Puteam sa fiu inca un defunct care vorbeste cu stalpi pe strada, si se pisa pe el constant. Am fost suficient de norocos incat sa nu am tipul ala de schizofrenie. Halal noroc.
Chem liftul.
Intre timp, arlechinii asteapta si ei cu mine. Unul din ei, cel colorat, celalalt fiind alb-negru, ma intreaba:
 -Hai, nu te joci cu noi?
 -Lasati-ma in pace. Sunt supart. Nu pe voi, dar sunt suparat.
 -Dar hai, joaca-te cu noi, insista el.
 -Nu ma faceti sa dau iar cu piciorul in voi.
 -Esti rau!
 -Sunt nebun! Tu nu existi! Intelegi? NU EXISTI. La dracu, nu mai sunt sigur daca eu exist, sau sunt defapt schizofrenia altcuiva.
Asta este partea de cacat la schizofrenie. Nu poti fi niciodata sigur de nimic. Nu pot fi sigur ca asta este un buton pentru chemat liftul, si nu este defapt un intrerupator cu firele descoperite. Nu pot fi sigur ca in momentul in care intru in lift, liftul este acolo. Nu pot fi sigur nici macar ca prietenii mei arlechini nu exista. Poate exista. Poate nu. Poate la dracu. Poate.
A sosit liftul. Usile se deschid, si pasesc neincrezator inauntru.
Langa mine este o doamna, batrana, cu un toiag din care curge sange. Pare a fi oarba.
-Buna seara, spun eu politicos.
Dansa in schimb, nu raspunde.
-Mergeti la parter? Intreb eu, la fel de politicos.
-Da, raspunse batrana cu voce de barbat, de o polifonie demonica.
Imi simteam pupilele dilatandu-se pana la punctul in care aveam o mare gaura, in loc de ochi. Apas pe buton. Usile se inchid, si se sudeaza. Toate butoanele de pe panoul de control dispar. Liftul incepe sa coboare. Timp de cateva minute sunt amutit. Nu sunt in stare nici sa gandesc, din cauza fricii. Din senin, pe umarul drept, apare arlechinul colorat, si imi tipa in ureche: "Revino-ti"
Incerc sa ma adun. Liftul continua sa coboare. Batrana statea nemiscata, si privea inainte. Nu scotea niciun sunet. Din toiagul ei inca curgea sange. Cursese atat de mult sange incat podeaua era deja scaldata in el.
-Unde mergem? Intreb eu cu un calm care ma surprinde si pe mine.
-In iad, raspunse batrana cu aceeasi voce barbateasca polifonica, si, absolut terifianta.
Creierul meu dadea constant gresi in a veni cu o solutie la situatie. Nu puteam nici macar sa inteleg ce se intampla. Nu avusesem niciodata un episod atat de pronuntat de alterare a realitatii, drept urmare, nu stiam sa gestionez situatia.
Liftul se opreste brusc. Eu cad pe jos, in balta de sange, in timp de batrana ramane nemiscata. Incerc sa ma ridic, dar prima data alunec si cad din nou. Incerc din nou sa ma ridic, de data asta reusind.
O tacere de mormant pluteste in aer, si aproape ca pot sa simt mirosul infernului. Pret de cateva secunde, nu se intampla nimic, nu se misca nimeni. Privesc catre batrana cu coltul ochiului. O musca ii iese din ureche, si zboara catre usile liftului.
Usile se deschid. In afara liftului, stand si asteptand si privind in gol, eram eu. Asteptam liftul. Toata imaginea incepe sa dispara, si sa reapara prin perspectiva mea, asteptand liftul. Liftul era gol.
Ma intorc spre apartament, intru, imi las geaca, si merg sa dorm. Arlechinii s-au asezat si ei langa mine pe perna, si imi spun amandoi:- asta se intampla cand te privezi de somn. acum dormi, dragul nostru, dormi...

Sunday, April 1, 2012

Golden Showers

      In dreapta mea, pe locul de langa geam, care era al meu defapt, sta o domnisoara. O frumoasa domnisoara, care miroase atat de bine incat nasul meu e aproape erect, gata sa imprastie muci peste tot.
Poarta o fusta si isi atinge faţa foarte des. Are parul ciocolatiu si ondulat, si se varsa aproape zgomotos peste umerii ei retrasi. Eu o privesc indirect, holbandu-ma la reflexia ei din geam. Ea nu imi simte privirea, se uita fix prin mine, la negrul de afara, si la jumatatea de luna, scarbita de atata stat pe cer. Saraca piatra batrana, ce pluteste acolo in spatiu, latrata de caini, si urlata de lupi, desenata de pictori si scrisa de poeti. E tare plictisita. Daca ar putea, si-ar smulge bucati din ea insasi, si ar arunca cu ele spre pamant, in oameni.
Domnisoara cu parfum absurd, se ridica la un moment dat de langa mine, si se indreapta, clatinandu-se, catre baie. Eu inca ma holbez, ca un pustan necizelat si imatur, la miscarile ei spastice, si la valurile ce se nasc pe fusta ei suficient de lunga incat sa fie eleganta, dar suficient de scurta incat sa fie de o eleganta foarte sexuala. Si dispare, prin vagoane. La scurt timp dupa fade out-ul domnisoarei din campul vizual, un domn, de varsta a doua, imbracat formal, cu tenul putin masliniu, pantofi lustruiti, si purtand un ceas vechi la mana dreapta, se ridica si se indreapta in aceeasi directie. Eu privesc putin in gol, negandindu-ma la absolut nimic. Un repaus mental, ce mi se intampla din cand in cand, de obicei in cele mai proaste momente cu putinta. Acesta, slava cerului, nu a fost unul dintre ele. Ultima data cand mi s-a intamplat asta era cand fosta sotie a venit acasa intr-o intoarcere surpriza, dintr-o vacanta in Liubliana, si m-a gasit in pat cu sora ei, cu care, se pare, facusem atat de mult sex incat sangerase peste asternuturile cumparate de mine cadou pentru a sasea noastra aniversare. Si ea tipa la mine, stropindu-ma in fata cu saliva si lacrimi, iar eu ma uitam in gol, cu un zambet cretin pe fata. Pe fundal se auzea vag Idylle cynique, de Erik Satie.
     Intind mana pana la servieta mea, si caut stangaci prin ea pachetul de servetele. Nenorocitele astea de trenuri nu au niciodata hartie igienica nepatata de pisat sau muci sau sange sau mai stiu eu ce deseuri radioactive. Astept cu rabdare sa se intoarca muza mea temporara de la baie, care imi inspira in cap scene fierbinti de sex infernal, scene in fundalul carora se topesc munti si pamantul este brazdat de fulgere. Putin pueril, dar este un exercitiu bun de imaginatie.
Am asteptat acolo peste limita la care un barbat se poate abtine din cea mai elemntara chemare a naturii: mictiunea.
Nu mai pot astepta. Ma ridic si ma indrept catre capatul vagonului. Mersul meu incordat atrage cateva priviri pe care le pot detecta in vederea periferica. Probabil ca par a fi un om care..se pisa pe el. N-mi pasa. Merg mai departe. Merg de parca la capatul vagonului ma asteapta propria mea scena de nastere, la care urmeaza sa particip si eu. In fata mea apare domnisoara. Acum este momentul meu. Acum pot face contact vizual...dar ea mi-o ia inainte. Si ma priveste indelung, in timp ce se indreapta spre mine, cu corpul ei de inger cazut din nori. Are un zambet usor demonic in coltul stang al gurii. Intre noi mai sunt doar cativa metri. Timpul se dilata, si toate luminile din jurul nostru se sting. Sunetele ritmice ale rotilor de tren care trec peste punctele unde sinele se imbina, amutesc. Luna s-a stins si ea de mult. Suntem fata in fata acum, si ne privim intens. Ea se apropie de urechea mea, si cu o voce care ar transforma in miere orice fluviu sau ocean, imi sopteste: "sunt lucruri pe care oamenii nu le inteleg. mergi la baie, si fii martor la puterea unei copile ca mine. si te-am observat uitandu-te la mine in reflexia din geam. Eu cobor la Bucuresti. Coboara si tu cu mine."
Si a plecat la locul ei. Luminile au revenit. Mirosul de oameni batrani si tristi a revenit. La fel si zgomotele de tren care este pe cale sa se prabuseasca intr-o prapastie. Imi continui drumul, putin speriat, dar in acelasi timp obscen de excitat. Capatul vagonului era scaldat intr-o lumina ciudata, morbida chiar. Ceva nu era in regula. Pot sa simt mirosul nelinistitor al mortii. Si de parca nu erau de ajuns ingredientele scenei, mai si palpaie un bec, facand tot tabloul asta sa para a fi pictat de David Lynch insusi. Deschid usa de la baie, si un stol de fluturi speriati si patati de sange ma izbeste fix in fata. Ma dau putin in spate, si privesc cu un interes ciudat, trupul plin de sange si mort, al domnului de varsta a doua, care este intins in baie, intr-o pozitie foarte incomoda, chiar si pentru un mort. O furtuna de ganduri in capul meu. Un razboi de stari care imi da o senzatie usor euforica. Imi place. La dracu, gagica asta a facut o opera de arta. Pana si modul in care este cazut cu fata pe colacul toaletei, si traiectoriile pe care darele de sange le-au urmat, sunt de o frumusete alarmanta. Sunt speriat si exaltat de faptul ca imi place ce vad. Incerc sa imi fac loc printre picioarele lui, si imi scot bestia din pantaloni. Gasisem un spatiu generos intre capul lui si marginea colacului, pe unde ma pot usura.
Ma spal pe maini, ma sterg, si ma indrept catre locul meu. Ma asez langa ea. Zambesc. Simt ca fac parte din planul ei. Ma apropii de urechea ei si ii soptesc: "te vreau". Ea ma priveste putin, si se apropie la randul ei de urechea mea, soptindu-mi: "AI INTARZIAT LA MUNCA! NU AI DUS COPIII LA SCOALA! TREZESTE-TE BETIV ORDINAR CE ESTI!"
Ma uit la ceas. E 8:46. Am intarziat la munca. Nu am dus copiii la scoala. Dar am avut un vis fantastic.