Monday, April 2, 2012

arlechini

Iar ploua in orasul asta nenorocit. Credeam la inceput, cand m-am mutat aici ca imi va placea, dar, picurii reci ce inainte imi incantau simturile si ma imbatau cu o atingere nefireasc de blanda, acum imi picura direct in partea creierului care proceseaza iritabilitatea si nelinistea.
S-a luat lumina. Stau cocotat la geam cu un pahar de whiskey ieftin in mana. Il beau sec, intr-un pahar de sampanie, pentru ca este singurul recipient din sticla care a ramas intreg in casa asta goala si batrana.
Am fata rosie de atata nesomn. Timpul deja este o notiune abstracta pentru mine, si ceasul de pe perete imi apare ca un obiect amuzant. Ma mai uit din cand in cand la el, zambind-ui stramb, si intreband-ul: "heh, ce stii tu? tic-tac, tic-tac, TIC-TAC!", si apoi tac. Si iar imi mut privirea la golul rece de afara. Cate un fulger sporadic imi ilumineaza fata, in care sunt infipti doi ochi albastri si seci, conturati de niste gene prea lungi pentru masculinitatea mea, alungite pisiceste in colturi.
03:21
Sunt schizofrenic.
Prin coltul privirii mai alearga cateodata niste alrechini distrati, de parca ar fi copii in primele etape ale iubirii. Cateodata ii mai prind si dormind pe umerii mei. Cateodata ii las, alteori ii indepartez. Rareori vorbesc cu ei.
Pe tavan se unduiesc niste fasii de lumina, colorate in culori pe care nici universul nu le cunoaste. Niste culori atat de vii incat le pot gusta. Se numeste sinestezie, stadiul in care creierul amesteca simturile intre ele. Gustul devine vizibil, sunetul devine palpabil, si tot asa. Eu am, sinestezie, din nastere. A venit la pachet cu schizofrenia latenta, care s-a activat acum cativa ani, cand am luat pentru prima data LSD.
Beau whiskey, in special ieftin, pentru ca de fiecare data cand il gust, vad o aura de culori lichide ce se scurge din pereti, si se lovste de podea, scotand niste sunte precum plansul unui copil cantat de un inger. Culori de o intensitate ucigatoare. Nu cred ca un om normal este pregatit sa vada asa ceva.
La dracu. La dracu cu tot. Am nevoie de o plimbare.
Ma indrept spre cuierul care se tot unduieste in lumina palida a culorilor ce curg de peste tot. Zidurile respira, si arlechinii mici mai tasnesc din cate un colt al camerei, doar ca mai apoi sa dispara si sa apara din cu totul alta parte a camerei. La inceput imi placea. Acum ma calca pe nervi. Imi iau geaca, a carei atingere o simt in gura ca pe un gust amar-acrisor. Ies din casa, si incui usa, cu o meticulozitate agasanta, pentru ca sunetul de cheie rasucita in broasaca imi provoaca greata. Nu sunt foarte rare momentele in care ma nimeresc in acelasi timp cu un vecin care tocmai incuie usa, iar eu vomit instantaneu. Vecinii mei au renuntat de mult sa imi mai dea atentie. Pentru ca sunt schizofrenic. Nebun. Dus cu pluta. Le detest privirile sirete ce mi le arunca cu coltul ochiului, si urasc barfele pe care cateodata le pot simti prin ziduri. Mi-as dori sa imi faca toti o mare muie, pentru ca, se pare, de cate ori cineva imi face sex oral, il aud pe Chopin cantand.
Are si partile ei frumoase, schizofrenia asta. Slava cerului ca inca sunt constient ca o am, si ma comport ca atare. Puteam sa fiu inca un defunct care vorbeste cu stalpi pe strada, si se pisa pe el constant. Am fost suficient de norocos incat sa nu am tipul ala de schizofrenie. Halal noroc.
Chem liftul.
Intre timp, arlechinii asteapta si ei cu mine. Unul din ei, cel colorat, celalalt fiind alb-negru, ma intreaba:
 -Hai, nu te joci cu noi?
 -Lasati-ma in pace. Sunt supart. Nu pe voi, dar sunt suparat.
 -Dar hai, joaca-te cu noi, insista el.
 -Nu ma faceti sa dau iar cu piciorul in voi.
 -Esti rau!
 -Sunt nebun! Tu nu existi! Intelegi? NU EXISTI. La dracu, nu mai sunt sigur daca eu exist, sau sunt defapt schizofrenia altcuiva.
Asta este partea de cacat la schizofrenie. Nu poti fi niciodata sigur de nimic. Nu pot fi sigur ca asta este un buton pentru chemat liftul, si nu este defapt un intrerupator cu firele descoperite. Nu pot fi sigur ca in momentul in care intru in lift, liftul este acolo. Nu pot fi sigur nici macar ca prietenii mei arlechini nu exista. Poate exista. Poate nu. Poate la dracu. Poate.
A sosit liftul. Usile se deschid, si pasesc neincrezator inauntru.
Langa mine este o doamna, batrana, cu un toiag din care curge sange. Pare a fi oarba.
-Buna seara, spun eu politicos.
Dansa in schimb, nu raspunde.
-Mergeti la parter? Intreb eu, la fel de politicos.
-Da, raspunse batrana cu voce de barbat, de o polifonie demonica.
Imi simteam pupilele dilatandu-se pana la punctul in care aveam o mare gaura, in loc de ochi. Apas pe buton. Usile se inchid, si se sudeaza. Toate butoanele de pe panoul de control dispar. Liftul incepe sa coboare. Timp de cateva minute sunt amutit. Nu sunt in stare nici sa gandesc, din cauza fricii. Din senin, pe umarul drept, apare arlechinul colorat, si imi tipa in ureche: "Revino-ti"
Incerc sa ma adun. Liftul continua sa coboare. Batrana statea nemiscata, si privea inainte. Nu scotea niciun sunet. Din toiagul ei inca curgea sange. Cursese atat de mult sange incat podeaua era deja scaldata in el.
-Unde mergem? Intreb eu cu un calm care ma surprinde si pe mine.
-In iad, raspunse batrana cu aceeasi voce barbateasca polifonica, si, absolut terifianta.
Creierul meu dadea constant gresi in a veni cu o solutie la situatie. Nu puteam nici macar sa inteleg ce se intampla. Nu avusesem niciodata un episod atat de pronuntat de alterare a realitatii, drept urmare, nu stiam sa gestionez situatia.
Liftul se opreste brusc. Eu cad pe jos, in balta de sange, in timp de batrana ramane nemiscata. Incerc sa ma ridic, dar prima data alunec si cad din nou. Incerc din nou sa ma ridic, de data asta reusind.
O tacere de mormant pluteste in aer, si aproape ca pot sa simt mirosul infernului. Pret de cateva secunde, nu se intampla nimic, nu se misca nimeni. Privesc catre batrana cu coltul ochiului. O musca ii iese din ureche, si zboara catre usile liftului.
Usile se deschid. In afara liftului, stand si asteptand si privind in gol, eram eu. Asteptam liftul. Toata imaginea incepe sa dispara, si sa reapara prin perspectiva mea, asteptand liftul. Liftul era gol.
Ma intorc spre apartament, intru, imi las geaca, si merg sa dorm. Arlechinii s-au asezat si ei langa mine pe perna, si imi spun amandoi:- asta se intampla cand te privezi de somn. acum dormi, dragul nostru, dormi...

No comments:

Post a Comment